Creşterea dozei zilnice de cafea reduce riscul apariţiei cirozei
O cantitate mai mare de cafea poate reduce riscul apariţiei cirozei cauzate de consumul de alcool, conform unor studii recente, informează CNN în ediţia online, notează Mediafax.
Două ceşti în plus de cafea pe zi pot reduce cu până la 44% riscurile apariţiei bolilor hepatice, potrivit cercetătorilor care au analizat nouă alte studii legate de consumul băuturii negre şi efectul ei asupra cirozei.
În cadrul acestor cercetări au luat parte mai mult de 430.000 de oameni, pe parcursul a aproximativ 20 de ani, informează CNN. În opt din cele nouă studii examinate, oamenii de ştiinţă au descoperit că două ceşti în plus de cafea pe zi "pot fi asociate cu o reducere semnificativă a riscului de a dezvolta ciroză", fiind primul studiu la acest nivel ce arată potenţialul proprietăţilor cafelei.
Dr. Oliver Kennedy, cel care a condus echipa de cercetători din cadrul Universităţii Southampton din Marea Britanie, a dclarat pentru CNN că echipa sa a combinat datele unor studii existente pentru o relaţie cât mai precisă între cafea şi boala hepatică.
"De exemplu, comparativ cu nicio cafea pe zi, o ceaşcă din această băutură reduce riscul cu 22% de a face ciroză, iar 4 ceşti pe zi au fost asociate cu o reducere a riscului de până la 65%. Cu toate acestea, există o limită maximă, astfel că de aici încolo nu mai există beneficii pentru organism", a declarat cercetătorul.
În plus, în timp ce cafeaua poate reduce riscul apariţiei unei ciroze, aceasta nu poate contracara în totalitate efectele consumului excesiv de alcool, mai spune Kennedy.
Ciroza este o boală ce se manifestă prin deteriorarea ficatului, înlocuind celulele sănătoase cu unele ce blochează circulaţia sangvină.
"Problema constă în faptul că specialiştii găsesc acest lucru greu de crezut, iar în acest moment multe dintre aceste studii sunt bazate strict pe trecutul medical furnizat de pacienţi", afirmă Dr. Hillel Tobias, din cadrul Comitetului Naţional Medical al Fundaţiei Americane pentru Boli ale Ficatului, acesta mărturisind că nu este prima dată când un studiu analizează legătura între cafea şi proprietăţile sale asupra ficatului.